Midus

Publicat la 29 octombrie 2011

Citeam pe FB despre cum putem renunța la a mai vorbi de rău. De fapt, era o povestioară, dar nu se dădea și o soluție. Poate nici nu se intenționa acest lucru, ci doar o atenționare asupra faptului că se vorbește prea mult de rău.

Cred că există, și trebuie la urma urmei să existe, un echilibru între bine și rău, ca între oricare altele în antiteză. Chiar spuneam zilele trecute că, pe măsură ce noi încercăm să fim sau să devenim mai buni, vor exista alții care vor încerca exact contrariul (nu voi discuta despre motivația nici uneia dintre cele două categorii de persoane).

Se va menține astfel echilibrul între bine și rău, tot așa cum, într-un cerc, cele două părți, yin și yang, vor fi mereu în armonie, iar cele două pete de culori complementare vor fi mereu prezente pe cele două simboluri opuse.

Adică, în fiecare bine există o doză de răutate și în fiecare element rău există și o rază de speranță, de bine… Adică nimic nu este perfect.

We are un-perfect people living in an un-perfect world.

Cu cât încercăm mai mult să devenim perfecți, cu atât echilibrul dintre bine și rău pare să rămână același.

Personal, am încetat să mai urmăresc și ultimul canal TV de știri de pe care mai culegeam informații despre ceea ce mă înconjoară. Am redescoperit filmul „la mine acasă” (cinematografele în orașul meu sunt niște palide încercări de a deveni ceea ce se numește cinematograful secolului în care trăim) și lectura, nu neapărat beletristică.

Ignorarea răului nu îl îndepărtează. Trebuie să îl observăm, să nu îl neglijăm, dar nici să nu-l lăsăm să crească…

Voi încheia cu o urare ce-mi plăcea să o aud înainte de decembrie ’89 la Radio Europa Liberă:

Să auzim numai de bine!