Publicat la 19 iulie 2011
De mult timp nu a reușit un roman să mă captiveze așa cum a reușit „Shangri-La. Crucea de sub Antarctica”.
Autorul exploatează o breșă în informațiile privind sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial (sau păstrarea unora dintre acestea cu eticheta „top secret”), explicând unele evenimente ale istoriei contemporane privite dintr-o altă perspectivă: nu pășim pe apă nu pentru că știm că ne vom scufunda, ci pentru că așa am fost învățați!
Marți, 19 iulie 2011
De curând mi s-a sugerat să încep să scriu proză scurtă. Și asta pentru că mă întinsesem prea mult în a-mi spune păsul într-o anumită problemă. Dându-mi seama că spațiul respectiv nu era potrivit (ca dimensiune) pentru romane — nici măcar pentru proză scurtă — am concluzionat rapid ceea ce aveam de spus, urmând apoi să primesc sugestia menționată. Probabil că respectiva persoană a fost bine intenționată, dar chiar și acest gen literar presupune o anumită înclinație către literatură, o anumită tehnică, un anumit stil și, nu în cele din urmă, se presupune că trebuie să ai ceva de spus.
Am găsit aceste trei citate printre urmele vechiului Noctambulul, publicate initial la 19 iulie 2011. Nu-mi mai amintesc astăzi ce anume m-a făcut să le păstrez împreună. Recitindu-le, însă, am impresia că al treilea spune ceva despre felul în care am încercat întotdeauna să privesc lucrurile: să leg între ele fapte care, la prima vedere, nu au nimic în comun. (18 septembrie 2026.)
Nu ai cum să știi și nici să analizezi ce este iubirea, nu poți decât să o trăiești!
Nicio inimă nu se cucerește prin asalt!
Adevărata inteligență este un exercițiu de sinapsă; constă în a face cu îndrăzneală legături între fapte. În multe ocazii, doi neuroni din ramuri diferite, foarte apropiați unul de altul, nu au nevoie decât să-și creeze o punte care să-i unească pentru a scoate la lumină concluzii noi, surprinzătoare.
Juliu Murillo – „Shangri-La. Crucea de sub Antarctica”
Publicat la 29 iulie 2011
„Saltul în gol e împotriva naturii omului.” — Clive Cussler, Aurul incașilor.
Probabil că natura omului ține de urcuș, de ascensiune, de cucerirea piscurilor montane… Dar după ce ai cucerit un vârf, ce urmează?
Publicat la 4 august 2011
DSPS/D (Delayed Sleep Phase Syndrome/Disorder) – sindromul/dereglarea fazei de somn întârziate – este o dereglare/întârziere a ritmului circadian al unei persoane. Dacă subiectul nu are un program de respectat (școala, serviciul), aș spune că un program de somn decalat față de cel al semenilor cu un program de zi (de la 9 la 5) nu reprezintă o problemă.
Situația se complică doar atunci când trebuie să se trezească înainte de a-și fi terminat cele 8 ore de somn pentru a respecta programul impus de societate.
Este ca și cum ceasul biologic ar fi rămas în urmă cu două-trei ore față de ceasul social.
Publicat la 6 august 2011
Ieri am primit un email prin care unul dintre „contactele” mele mă avertiza că este periculos să deschid un email având un anumit subiect — aparent o actualizare de software.
Deoarece contul respectiv de email îl verific destul de rar, m-am gândit că avertismentul ar putea fi tardiv. Astfel, aș fi putut deschide emailul cu pricina, primit în contul de email pe care îl folosesc mai des, înainte să fi fost pus în gardă. Este puțin probabil să se fi întâmplat chiar așa ceva, dar mă gândeam la posibilitatea asta, în general, nu neapărat la situația mea.
Publicat la 6 septembrie 2011
Pe vremea când încă mai primeam mașinuțe, eram cu părinții în vizită la o fostă profesoară universitară a mamei mele. Nu eram ca Dl. Goe, așa că ei nu-și făceau griji că aș putea face ceva rău (asta s-a întâmplat într-o altă vizită). Din locul în care mă jucam, am auzit-o pe doamna profesoară povestindu-le cu mândrie părinților mei un episod aproape de neconceput la acea vreme. Fiul ei, student la acea vreme, mirat că profesorul său îl tot apostrofa pe un alt student, a îndrăznit să i se adreseze astfel:
„Hey, teacher, leave the kid alone!”
Publicat la 28 septembrie 2011
De ce trebuie ca în fiecare zi de marți să fie trei ceasuri rele? Ceea ce mă deranjează nu este numărul lor, ci faptul că unele uită să se mai oprească! Pe vremuri mă gândeam că cele trei ceasuri reprezintă trei evenimente neplăcute din acea zi de marți… iar acele evenimente nu aveau neapărat durata de o oră. Mai apoi am constatat că uneori cele trei sunt chiar ore, nu întotdeauna consecutive! Uneori primești un răgaz după unul din primele două, astfel încât al treilea să te lovească cel mai puternic! Căci, dacă primul ar fi cel mai groaznic, următoarele nu ar mai putea fi incluse în aceeași categorie și nu s-ar mai respecta regula celor trei!
Publicat la 29 octombrie 2011
Citeam pe FB despre cum putem renunța la a mai vorbi de rău. De fapt, era o povestioară, dar nu se dădea și o soluție. Poate nici nu se intenționa acest lucru, ci doar o atenționare asupra faptului că se vorbește prea mult de rău.
Cred că există, și trebuie la urma urmei să existe, un echilibru între bine și rău, ca între oricare altele în antiteză. Chiar spuneam zilele trecute că, pe măsură ce noi încercăm să fim sau să devenim mai buni, vor exista alții care vor încerca exact contrariul (nu voi discuta despre motivația nici uneia dintre cele două categorii de persoane).
Publicat la 9 decembrie 2011
În limba engleză, schimbul de noapte mai poartă și denumirea de graveyard shift.
Ceea ce lasă un gust amar celor ce lucrează în schimbul de noapte nu este nerecunoașterea faptului că le este dat peste cap ritmul circadian (bioritmul), ci lipsa înțelegerii de către cei din jur a efortului făcut și a efectelor negative asupra sănătății lor și a relațiilor sociale și familiale pe termen lung.
De obicei, li se recunoaște acest drept doar din punct de vedere material, nu și moral. Ba mai mult, chiar li se aduce aminte celor ce lucrează în ture că sunt plătiți pentru asta și sunt deseori invidiați pentru suplimentul salarial! Până acum, niciunul dintre cunoscuți nu a binevoit să își petreacă alături de mine o tură în schimbul de noapte. Adevăru-i că cine își dorește să își piardă nopțile dacă nu cumva e vorba de distracție?