Ceața
Publicat la 25 noiembrie 2017
Ceața de afară ar putea să mă indispună, dar nu vreau să o las să-și facă de cap. La «ceață» am folosit diacritice (deși nu prea le folosesc), pentru că nu am vrut să se creadă că sunt asediat de vreo ceată de nelegiuiți.
Vreau să mă gândesc la zilele însorite de vară sau la cele cu temperaturi de primăvară ori de toamnă, numai bune pentru drumeții. Pe orice drum, de la străzile asfaltate ale orașelor până la potecile de munte, bătute de bocanci mai mult sau mai puțin specializați. Mai mult sau mai puțin folosiți, în funcție de obiceiurile de călătorie ale posesorilor lor (…lor lor!).
Întrebarea este: și ce dacă vreau? Ce contează ce vreau eu? Dar asta e deja o altă întrebare…
Afară e tot ceață. A fost și ieri, iar astăzi persistă. Cred că, din punct de vedere fizic și termic, ceața este un fenomen interesant. Sentimentul, însă, este că mă aflu într-un nor coborât foarte jos. Cu alte cuvinte, am senzația că sunt (nu numai) cu capul în nori. Alteori, senzația asta este cât se poate de reală.
Îmi vin în minte frânturi din A Walk in the Clouds. Dar Joe Cocker cântă Oh, Lord, Please Don’t Let Me Be Misunderstood, iar norul se asociază cu acest concept. Sau poate nu norul, ci cerul…
Cineva, aflat acum la munte, îmi spune că acolo vremea este însorită. Mă bucur că are parte de vremea la care eu doar visez!
Muzica de pe Vibe mă aruncă de colo-colo. I Just Died in Your Arms Tonight își împrăștie acordurile prin încăperea asta imensă, iar sistemul audio mă face să cred că mă aflu la un concert.
Următoarea piesă nu este însă pe gustul meu, deși se încadrează în selecția emisiunii. Sau a orei de muzică, fiindcă nu-mi dau seama exact ce este. Aici muzica merge non-stop, fără reclame.
Piesele curg una după alta și majoritatea îmi trezesc amintiri. Multe fac parte dintr-o perioadă în care parcă toată muzica unui anumit gen mi se lipise de suflet. Ba nu, nu mi se lipise. Oricât de bun ar fi lipiciul, până la urmă eticheta tot se dezlipește. Muzica asta pătrunsese mult mai adânc.
Chris Isaak, cu al său Blue Hotel, mă aduce mai aproape de vremea de afară. Lumina cenușie de afară pare să se înțeleagă bine cu cea dinăuntru. Sau poate că mi se pare.
De ce oi fi ales Vibe? Muzica lor pare să se potrivească mai degrabă cu vremea de afară decât cu cea pe care mi-o doresc.
Dar ce contează ce îmi doresc eu?