Company Men

Publicat la 9 decembrie 2011

Pentru un angajat dornic de afirmare, ascensiunea pe scara ierarhiei companiei este ceva firesc. Treptele, mai scunde sau mai înalte, mai înguste sau mai late, sunt urcate una câte una; uneori în ritm alert, alteori la ralanti. Câteodată urci o treaptă când te aștepți mai puțin, alteori aștepți parcă o veșnicie.

O nouă treaptă reprezintă motive de satisfacție, de împlinire profesională, de bucurie… Uneori le poți împărtăși cu prietenii, colegii sau familia, alteori păstrezi aceste sentimente și trăiri doar pentru tine. Dar, indiferent cu cine sau dacă o vei face, te gândești la următoarea treaptă, la răspunderile ce le presupune cea nouă, poate la cum ești văzut de colegi sau de șefi pe noua ta poziție…

Dar merită oare să te zbați mai mult decât prevede fișa postului pentru compania care te plătește? După ce vezi filmul Company Men, deodată privești viitorul dintr-o cu totul altă perspectivă.

Entuziasmul realizărilor personale în cadrul firmei și pentru firmă îți dau aripi. Atmosfera de lucru alături de oameni devotați parcă e și mai plină de imboldul de a face din ce în ce mai mult, din ce în ce mai bine! Fiecare e mulțumit: angajatul, șeful, soția, copilul…

Dar totul se schimbă când vine vorba de acționari. Acționarii nu sunt interesați de ceea ce produce compania, ci de prețul acțiunilor: îl vor în creștere. Dacă pentru asta soluția e închiderea unor divizii, șomajul câtorva mii de oameni, ei bine, e cineva care va decide și se va ocupa de asta. Nu va conta nici faptul că printre cei câteva mii de angajați devotați firmei vor fi chiar și cei ce au pus bazele firmei: prețul acțiunilor trebuie să crească.

Bobby Walker, personajul interpretat de Ben Affleck, cu toate că este nevoit să părăsească firma de pe o funcție înaltă, este optimist la început. Optimist că își va găsi o slujbă la fel de bine plătită și, ca atare, se comportă ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Parcă și-ar căuta un loc de muncă mai bun decât cel actual…

Dar situația nu e precum spera, așa că, încet, încet, este nevoit să renunțe la obiceiuri, la obiecte, la speranțe…

Șansa lui și a foștilor angajați vine din partea lui Gene McClary (Tommy Lee Jones), unul dintre fondatorii companiei, „eliberat” și el odată cu desființarea diviziei pe care o conducea. Acțiunile deținute de el — căci tot la acțiuni revenim — se pare că reprezintă soluția salvatoare…

Totuși, făcând abstracție de happy end-ul hollywoodian, concluzia ar fi aceea că devotamentul față de companie trebuie bine cântărit:

Big Business Just Cut The Wrong Guys!

P.S. Un citat și un gând este o postare care face referire la cea de față. Vă invit să o citiți!