° Fereastra °
Publicat la 21 octombrie 2017
Muzica de pian și amintirea ferestrei mă îndeamnă să scriu. Evident, astfel de propoziții de început ar trebui să fie altfel finalizate. E clar că am început să scriu, deci de ce ar mai trebui să și precizez asta? Pentru că e un început de amator, e un început a ceva ce nu poate fi încadrat nici ca scriere literară, nici ca postare ce se vrea promovată. Am început-o ca schiță în carnetul electronic de notițe. Și cu asta am lămurit sfârșitul propoziției de început.
Mai mult decât sunetele pianului, uneori grave, alteori ascuțite și alerte, imaginea ferestrei îmi revine mereu în fața ochilor, de parcă aș fi aievea în fața ei. Pianul cu coadă ar putea fi foarte bine în încăperea cu fereastra în fața căreia stau. Dar nu e. Doar sunetele sale îmi scaldă auzul; căștile îmi înconjoară scalpul și îmi îmbracă perfect urechea externă.
Nici eu nu sunt în încăpere; mă văd stând acolo, în mijlocul ei, cu spatele spre ușă, privind copacii semeți și verzi aflați de partea cealaltă a ferestrei. Tocul din scânduri late, lucrate cu pasiune de un meșter tâmplar care punea suflet în tot ceea ce făcea.
Era o vreme în care lucrurile erau astfel făcute, o vreme în care conta stilul și aspectul, iar munca era îndrăgită de cei mai mulți dintre cei care munceau, pentru că nu o făceau doar pentru bani, nu o făceau pentru faimă, ci o făceau din plăcere și duceau spre desăvârșire un meșteșug transmis din tată în fiu (e valabil și pentru perechea mamă-fiică).
Copacii de afară se unduiesc ușor în aerul plăcut de la acea altitudine nici foarte înaltă, nici foarte scăzută. Par a-și vorbi unii altora, iar păsărelele, depășite de limbajul străvechi al codrului, își transmit alarmate noutățile aflate pe creanga pe care tocmai au părăsit-o.
Tocul lat al ferestrei îmi dă o indicație foarte clară despre peretele care înconjoară fereastra, un perete gros de cărămidă, grosime care indică, de asemenea, o vârstă respectabilă a clădirii. „Nu se mai fac astăzi asemenea clădiri”, ar fi spus mamaie. Doar ferestrele erau cele care îți ofereau indiciul clar referitor la anotimpul de afară.
Cărămizile arse bine în cuptoarele unor fabrici care au fost deja de mai mulți ani demolate, vândute fiind inclusiv cărămizile ce constituiau zidurile fabricii… Vândut-au și cărămizile zidurilor fabricii de cărămidă…
Fereastra pătrată nu prevede vreo arcadă pe interior, ceea ce mă face să cred că nici pe exterior nu voi regăsi vreuna în cazul în care mă voi vedea stând afară, în fața ei. Rama este simetric împărțită de câte două stinghii pe verticală și două pe orizontală, ca o tablă perfectă de X și O, dar pe care nimeni nu a folosit-o vreodată în acest scop. Mereu am visat o cameră cu suprafață vitrată mare, astfel încât să fie inundată de lumină, în special în zilele reci, dar însorite de toamnă.
Toată acea lumină să mă învăluie în timpul unei lecturi sau al unei audiții. Stând în camera asta cu nouă ochiuri de fereastră, cu tocul lat și cu ziduri întunecate, fără să îmi pot da seama de-s îmbrăcate în lambriuri ori cu tapet de mătase, aș spune acum că mi-ar plăcea și o astfel de cameră pentru lectură. Mi-aș trage fotoliul mai aproape de fereastră, cu spătarul spre perete, astfel încât lumina ce pătrunde prin ochiurile perfect pătrate, cu sticla imperfect turnată, să mângâie paginile cărții.
În felul ăsta aș putea coborî oricând cartea în poală pentru a putea admira focul ce arde în șemineu și care își aruncă razele și umbrele jucăușe pe pereții ce par a fi de un verde mușchi. Aș mai avea un avantaj: aș primi cu fața pe oricine și-ar dori să mă viziteze în cameră.
Dar aceasta este fereastra de la camera ta.
Viziuni…
Fereastra…
°