° La Fée Verte °
Publicat la 19 octombrie 2017
Unele zile trec fără să-mi găsesc rostul, altele fără să-l caut măcar. Citesc postări pline de sensuri și înțelesuri. Ascult melodii cu versuri verzi. Aș vrea să mă simt high. Ce rost au toate acele acorduri psihedelice fără să știu dacă ceea ce simt ascultându-le este ceea ce aș simți gustând culoarea?
Hrrrssstt… Acul pick-up-ului alunecă și pare să-mi zgârie discul. Nu, nu pe cel de vinil.
Era doar acul care citea haotic prin circumvoluțiunile dintre cele două pâlnii de gramofon atașate la o țeastă de o duritate (pe care aș numi-o încăpățânată) dată de sfertul acela de sânge de o altă nație decât majoritatea stropilor stacojii ce-mi circulă prin corpul cocoșat spre tastatura veche, de pe vremea primului calculator.
Gândul rămâne. Mai citesc un vers, un rând din Revelație, un sfat ori o observație din (A)Port. Albumul își continuă neîntrerupt ritmul sau îl schimbă de la o piesă la alta, dar starea indusă pare a rămâne aceeași. Să fie oare camera atât de verde?
Ridic ochii spre tavan. E… verde?! Aprind lumina. Hmmm… Reflexii. Erau doar reflexii. Tavanul-i alb. Doar pereții-s verzi; sunt verzi fiindcă așa mi se năzărise ultima dată să-i zugrăvesc. Da, sunt verzi la propriu.
Crezusem că sunt păcălit de muzică mai mult decât era de înțeles. Așadar, nu-s high, sunt așezat, iar căștile astea ce-mi toarnă în pâlnii sunete înverzite de zâne sunt atât de vechi, încât oricine le-ar schimba, oricine în afară de mine; eu nu, eu le port în continuare.
Sunetul acesta verde în căștile acestea coapte de timp și coapte în timp nu mai poate fi redat de nicio altă cască, oricât de verde ar fi și oricât de bine s-ar asorta cu verdele sunetului, cu verdele creierului sau cu verdele pereților. M-am înverzit. Poate de ciudă. Poate de la pereții la care mă uit lung, de la pereții prin care mă uit ca prin sticla unui ochean până la tine, sau până în paginile pe care le citești, imaginându-mi că le citim împreună.
Dau pagina care foșnește moale din pricina anilor în care a stat prinsă între celelalte pagini, îngălbenite și ele, toate strânse de coperți din moleschin. Ochii alunecă rând cu rând, sunetele trec și ele prin ochean, amplificate de efectul absintului.
How does it feel To live your life where nothing is real So just send me Down the river
Kasabian – La Fée Verte