Doar noapte!

Publicat la 12 decembrie 2014

Citind rândurile Duniei, gândurile au început să se îndrepte, la început insesizabil, apoi parcă din ce în ce mai intens, către filmul The Sheltering Sky (în română apare cu titlul Un ceai în Sahara).

Există în acest film o scenă pe care eu o consider un punct de inflexiune al acțiunii filmului. Nu este neapărat un punct culminant, ci pur și simplu un moment care, inițial, te pune puțin pe gânduri, iar apoi din ce în ce mai mult!

Scena în sine nu pare a fi o realizare cinematografică de excepție, dar faptul că reușește să reziste atât de mult în timp după vizionarea filmului contrazice aparența! Ceea ce surprinde cu adevărat este dialogul dintre Kit și Port (Debra Winger și John Malkovich), dialog pe care îl transcriu mai jos sub rezerva „Traduttore, Traditore!”:

Port: Știi, îmi lipsesc astfel de momente, astfel de locuri, mai mult decât orice pe lumea asta. Kit: Știu. Port: Asta am vrut să îți arăt: locul ăsta. Kit: Da. Port: Vino!

Port: Aici cerul e ciudat. E aproape solid. De parcă ne-ar ocroti de ce-i dincolo de el. Privește! Kit: Ce-i dincolo? Port: Nimic! Doar noapte.

Kit: Aș vrea să fiu ca tine, dar nu pot. Port: Poate ne temem de același lucru! Kit: Nu, nu ne temem! Ție nu ți-e teamă să fii singur! Și nu ai nevoie de nimic, de nimeni! Ai putea trăi fără mine! Port: Știi că, pentru mine, iubirea înseamnă să te iubesc! Indiferent ce nu merge între noi, nu va putea fi niciodată o alta! Poate că ne temem amândoi să nu iubim prea mult!

Kit: Să plecăm de aici! Port: Bine! Kit: Bine!

Pauzele lăsate intenționat sunt pauze în conversația dintre cei doi călători. De fapt, Port e un călător, iar Kit este o combinație între un călător și un turist.

Diferența dintre un călător și un turist este esențială și este explicată chiar la începutul filmului:

Un turist este cel ce se gândește la a merge acasă în momentul în care a ajuns la destinație, pe când un călător s-ar putea să nu se mai întoarcă deloc.

Pentru acuratețe, las totuși și textul în engleză:

A tourist is someone who thinks about going home the moment they arrive… Whereas a traveler might not come back at all.

Regia filmului îi aparține lui Bernardo Bertolucci, iar scenariul, chiar autorului cărții, Paul Bowles, împreună cu Mark Peoploe.

Și cum muzica nu poate lipsi, o folosesc pe post de încheiere: The Sheltering Sky de Ryuichi Sakamoto, în interpretarea pianistului Enzo De Rosa.

Post Scriptum: Dacă vrea cineva să accepte provocarea primită la rându-mi din partea Duniei, să noteze și el cea mai frumoasă replică dintr-o carte sau dintr-un film și să provoace, la rândul lui, pe cine dorește, aș fi foarte încântat!