Energia și Pământul

Publicat la 21 aprilie 2014

Sistemele energetice nu au ajuns la dimensiuni continentale din megalomanie! Acestea s-au dezvoltat în mod natural, pe baza creșterii cererii de energie.

Dezvoltarea s-a realizat având în vedere evoluția tehnică și necesitatea de a produce, cât mai avantajos, eficient și economic, energia solicitată de consumatori. Astfel, agregatele energetice au devenit din ce în ce mai mari și din ce în ce mai eficiente și mai fiabile.

Odată cu creșterea și extinderea rețelelor electrice, a crescut și pretenția consumatorilor față de calitatea energiei electrice, iar sistemele au fost nevoite să țină pasul și din acest punct de vedere.

Aceasta s-ar traduce prin faptul că producerea energiei electrice în unități numeroase, dar de capacitate individuală redusă și cu randamente mici, în locul producerii cu ajutorul unor grupuri energetice mari, cu randamente ridicate, va avea efecte negative în factura de electricitate!

Energia obținută din surse regenerabile trebuie să fie binevenită din punct de vedere al mediului, dar este bine ca ea să fie utilizată în zone îndepărtate ale rețelelor și sistemelor electrice, acolo unde accesul la rețea este dificil sau imposibil, în aplicații punctuale.

La un moment dat, ne vom trezi într-o pădure de eoliene când nu se va simți nicio adiere de vânt! Ne vom plimba printre câmpuri de panouri fotovoltaice în zile întunecate. Și asta când vom fi renunțat la sursele convenționale de energie!

Ne vom aminti atunci de Ziua Pământului sau de Ora Pământului!

Resursele, fie ele convenționale sau nu, regenerabile sau nu, trebuie utilizate rațional!

Ziua Pământului trebuie să fie în fiecare zi, iar Ora Pământului trebuie să fie în fiecare oră!