Midus

Publicat la 28 noiembrie 2017

Nevoit să meargă la fizioterapie pentru câteva zile, Dinu avu parte și de kinetoterapie „la pachet”. Din motive de programare, fu invitat mai întâi la kineto.

Terapeuta, amabilă, îl ajută să intre în atmosferă și începu cu câteva exerciții ușoare de încălzire. Îi arătă mișcările și îl ghidă astfel încât să le poată executa singur, dar corect.

Odată cu exercițiile se legă și o conversație de complezență. Despre vreme, situația socială generală și chiar puțină politică. Deh, la politică ne pricepem cu toții!

Mișcările se desfășurau după instrucțiunile unui manual pe care Dinu îl observase într-un colț, pe o etajeră. Îi aminti de manualele de urgență ale piloților. Managementul vizual era prezent la fiecare pas, pe fiecare pagină.

Îi plăcu ideea. Se gândi că așa ar fi trebuit să arate și manualele școlare. Ar fi fost mult mai atractive, iar elevii poate mai interesați de materii care păreau cenușii. Texte interminabile, tipărite pe foi aproape la fel de cenușii ca senzația pe care o lăsau.

Discuția alunecă treptat spre mișcările care aminteau de gimnastica ritmică și spre analogiile pe care Dinu le făcea cu fizica. Despre momentul forței, braț și forță. Despre forța care lui îi lipsea, chiar și fără să fi avut parte de incidentul hipic.

Continuă să se justifice și să-i explice terapeutei motivele științifice pentru care nu putea face mai mult. Ea îl ascultă, încercând să înțeleagă teoria pe care ar fi trebuit să o fi învățat încă din primul an de liceu.

Ascultă cât ascultă, apoi îl întrerupse cu o remarcă scurtă:

— Nu am fost bună la materiile fixe!

Dinu zâmbi, dar fără să-și schimbe expresia. Doar gândul îi zâmbi. Apoi, ca răspuns la reproșurile ei anterioare, voalate ce-i drept, despre sedentarismul său, îi replică în aceeași notă:

— Nici mie nu mi-au plăcut materiile mobile!

Bineînțeles că materiile fixe erau științele exacte. Dar îi plăcuse cum suna și găsise un echivalent pentru tot ce ținea de educația fizică.

— Ar fi bine să începeți să alergați, îi spuse terapeuta după un timp.

— Mersul pe bicicletă nu ar fi o alternativă viabilă? întrebă Dinu.

— Păi, din punct de vedere fizic, nu credeți că alergarea diferă de mersul pe bicicletă?

Da, avea dreptate. Totuși, Dinu se gândi că ar trebui să înceapă să pedaleze din nou. Nu mai făcuse asta decât sporadic de când își luase permisul de conducere.

Își aminti de o după-amiază plăcută de primăvară, când scosese bicicleta cu gândul să reia un obicei din liceu. Pe atunci mergea zilnic cu bicicleta la școală, dar mai mult de nevoie decât din plăcere.

Acum ar fi fost frumos să pedaleze pe aleile special amenajate din parc, acolo unde îi întâlneai pe toți cei dornici de mișcare.

Pedala.

I se părea că bicicleta aceasta era mult mai greu de stăpânit decât cea pe care o avusese până nu demult. Totuși, pedala.

În stânga, un teren de baschet. În dreapta, două mese de ping-pong. Bănci de-a lungul aleii largi, alergători, cicliști ca el sau mai profesionist echipați, copii pe role, bunici cu nepoți…

La un moment dat auzi un zgomot ritmic:

Fâș, fâș, fâș, fâș…

Nu reuși să-l asocieze cu niciuna dintre activitățile din jur.

Zgomotul părea să crească în intensitate, dar Dinu nu era curios să-i descopere sursa. După câteva fâșâieli, se trezi cu o alergătoare în dreptul său.

Probabil că picioarele lungi și pantofii sport, mai ceva decât celebrii Nike Air din vremea lui Michael Jordan, o ajutau nu doar să alerge mai repede decât pedala Dinu, ci chiar să pară că plutește. Doar zgomotul pantalonilor de fâș te făcea să-ți dai seama că tălpile atingeau asfaltul aleii.

Da, viteza cu care depășea camioanele la întoarcerea de la școală sau autoturismele pe pantele drumurilor de munte era deja istorie.

Acum el era cel depășit.

Pedala mai departe.

— Gata, domnu’ Dinu! Ne vedem mâine!

Plecă având în gând să verifice presiunea din roți. Dar știa că vremea urâtă de afară avea să țină bicicleta cel puțin două zile în rastelul ei.

Eh, doar n-o să țină vremea asta o veșnicie!

Cum era vorba aceea?!

Fie roata cât de pătrată, tot se mai învârte o dată!