Flăcări și acțiuni
Publicat la 10 septembrie 2016
Uneori (abia dacă) îți dai seama cât de mult fac alții pentru tine. Alteori, când asta se întâmplă, realizezi (poate) cât rău le-ai provocat (voit sau nu). Numai că atunci când îți dai seama de toate astea, ei bine, este prea târziu. Ceilalți (sau unii cel puțin, și în special cei care contează cel mai mult) nu vor privi cu ochi buni atitudinea ta, acțiunile tale, iar iertarea lor nu va veni. Iar dacă va veni, este pentru că tu însemni prea mult pentru ei. Oricum, acea iertare nu va fi deplină. Deplinătatea ar însemna ștergerea amintirilor, iar asta nu se poate întâmpla!
Flames. Flăcări.
Flăcările. Astea marchează diverse etape ale vieții; ale vieții de acum și ale vieții de apoi. La început ele sunt pasiuni, apoi ele reprezintă chiar focul creației. La un moment dat, aceasta din urmă se transformă în focul pârjolitor, mistuitor, ce lasă în urmă doar cenușa. Și mai sunt două, dar nu sunt sigur care-i ordinea, însă gândesc că Phoenix-ul ar trebui să preceadă focurilor iadului. Așadar urmează, să spunem în mod mitologic, flăcările ce urzesc uimitorul Phoenix. Să fie oare flăcările iadului singurele flăcări perpetue? Singurele ce lasă în urmă pasiunea, creația, ba chiar și cenușa arderii pământene, inclusiv memoriile și mitologia? Așa se pare. Nimeni nu s-a-ntors de acolo să ne spună. Sau această noțiune temporală este legată de o religie temporară?