Mâini libere
Publicat la 28 septembrie 2017
A fost o vreme în care telefoanele mobile aveau butoane. Nu a trecut chiar atât de mult timp de atunci, ba chiar și acum sunt mulți care încă le mai folosesc.
Când telefonul mobil venea într-o cutie impresionantă, în care manualul era prezentat în forma sa tipărită, conținutul cuprindea și un set de căști cu microfon. Setul avea o mufă de conectare specifică fiecărui model — ei, nu chiar fiecărui model, dar fiecare firmă producătoare experimenta tot felul de mufe, cu cât mai mulți pini. În funcție de destinație, cablurile de date sau cele pentru căști și microfon foloseau anumiți pini ai respectivului conector.
Ulterior s-a trecut la mufa universală, de tip USB, pentru transferul de date și, uneori, chiar și pentru audio, precum și la mufa combinată, de tip jack, pentru căști și microfon.
Când căștile aveau un conector atât de mare, iar obligația de a folosi la volan dispozitive hands-free încă nu se legiferase, unii foloseau telefonul ca pe un walkie-talkie, ca pe o stație de emisie-recepție. Modul acesta de utilizare mi-a amintit de telefoanele cu microfonul fixat de stativ și cu receptorul, de forma similară cu microfonul, asemănătoare cu o pâlnie de gramofon în miniatură, conectat printr-un șnur de partea fixă.
Se inventase bachelita.
Doamnele stăteau cu eleganță în fotoliul alăturat biroului pe care era așezat aparatul telefonic și, cu delicatețe, țineau receptorul la ureche, purtând convorbirile telefonice ca și când ar fi stat față în față, la un ceai, cu interlocutorul.
Domnii, în schimb, purtau cu ei receptorul prin camera spațioasă, încercând să gesticuleze atât cât le permiteau lungimea șnurului și cea a cablului, pentru a-și convinge interlocutorul de gravitatea subiectului în discuție.
Similar, dar mai aproape de mișcările unei stații de emisie-recepție, am văzut anumite persoane ducând telefonul mobil de la ureche, după ce au auzit ce aveau de auzit, în fața lor, pentru a-l folosi pe post de microfon.
Asta era atunci când conversația se purta ca la un interfon: apeși butonul, vorbești, eliberezi butonul, asculți. Practic, era o înșiruire de monologuri, nu o conversație tipică.
Astăzi, când pe stradă sau la volan mulți utilizează căști stereo cu microfon, am remarcat din nou o ciudățenie.
Am crezut că, în urmă cu ceva vreme — dar nu cu mult timp — o adolescentă avea vreo defecțiune la unul dintre firele căștii, pentru că apropia de față una dintre căști atunci când avea ceva de spus celui sau celei cu care vorbea.
Astăzi, același obicei l-am observat la un bărbat care aștepta, probabil, autobuzul, pe o bancă.
Avea o cască în ureche, iar pe cealaltă o ținea în mâna stângă, ca pe un microfon, și o apropia de buze când vorbea. Apropiind casca, apropia și microfonul prins pe fir, în aceeași capsulă minusculă în care se află și butoanele de volum.
Interlocutorul îl aude mai bine, iar el este convins că microfonul este în cască.
RTFM — Read The F*ing Manual, spunea un cunoscut. Când a menționat acest termen, nu înțelegeam la ce post de radio se referă: RT FM — Radio Total FM or something.
Dacă pe vremuri era o plăcere — cel puțin pentru unii — să răsfoiești manualul de utilizare, acum cine se mai obosește să descarce și să deruleze paginile unui fișier în format PDF (Portable Document Format)?
Ar observa acolo și poziția microfonului de pe firul căștilor, dar și pe cea a microfonului telefonului mobil.
Evident, observațiile mele sunt niște excepții. Dar „bunul-simț tehnic” — asta este vorba unui coleg din facultate — mă face să le consemnez.
Keep Talking!