Noapte. Prin noapte
Publicat la 3 noiembrie 2017
Prin noapte încerc să-mi croiesc drum, ca și când lumina zilei mi-ar arăta calea. Drumul, The Road, Kerouac, The Doors, Killer on the Road, Riders on the Storm.
Călătorii, literatură și muzică. Dar noaptea, oricât i-ar inspira ea și i-ar ilumina pe unii, tot întunecată rămâne; la propriu. Încerc să-mi adaptez ritmul și bioritmul la un miez de noapte în care aproape toată lumea doarme. Un miez de noapte în care doar ticăitul ceasului electronic se mai aude, alături de rezistența încălzitorului electric, care substituie timid un sistem de încălzire centralizată al unui oraș ancorat în secolul trecut.
Ancorat.
Nici nu știu dacă ancora asta mai valorează doi poli sau două parale.
O ancoră potrivită șantierului naval ridicat de nemți cu un secol și jumătate în urmă. De fapt, cred că erau austrieci, nu nemți; ce-i drept, și unii, și alții sunt vorbitori de germană.
Cum de au văzut nemții potențialul de dezvoltare pe malul Dunării, iar oltenii nu?
Eeei, nu l-au văzut… L-au văzut, dar e mai comod să rămâi observator!
Îmi amintesc o scurtă conversație între doi tineri într-un cămin studențesc, cărora tocmai li se făcuse cunoștință.
Ea: „Tu nu ai un frate care a făcut anul I la Electro?”
El: „Ba da, s-a mutat apoi la Universitate.”
Ea: „Cuminte băiat, dar i-a trecut!”
Conversația nu are nici cea mai mică legătură cu noaptea, dar văd că a supraviețuit testului timpului.
Nici măcar nu era noapte…
Câteva obiective construite pe vremea în care țara era regat, o cetate medievală ridicată de cruciați, vreo două obiective din vremea romanilor, ba chiar și vestigii arheologice vechi de 8.000 de ani — nu, nu am scris greșit: sunt mii, iar în fața lor e cifra 8, nu bila de biliard nr. 8 — pot fi catalogate drept obiective turistice.
Însă cine se ocupă de promovarea turismului în orașul ăsta, în județul ăsta, în țara asta?
Promovare?! Turism?! Care turism?
Citeam deunăzi că, pe Valea Prahovei, pensiunile își pierd accelerat valoarea din pricina traficului bară la bară de pe faimosul, teribilul, extraordinarul DN1, primul drum al țării ca număr, un drum cu doar două benzi — și acelea nu pe sens, ci în total!
I-95 nu este un model de iPhone, ci o șosea potrivită acestui secol, deși a fost construită în secolul trecut. O autostradă dublă pe alocuri, cu câte două șosele pe sens, fiecare cu propria bandă de urgență și propriul refugiu, iar fiecare cu câte patru benzi de circulație!
Șaisprezece benzi pe care se circulă, exact ca la noi, adică tot cu mașina, ca în secolul trecut! Dar la noi se circulă ca la început de secol, pe o singură bandă, iar la ei, ca în perioada crizei energetice, cu viteza redusă.
Atunci s-a limitat viteza cu scopul de a reduce consumul de combustibil. For safety reasons, au păstrat aceeași limită de 70 mph, echivalentul a circa 110 km/h.
Noi ne lăudăm cu 130 km/h, însă în mai puțin de o oră ai parcurs toată autostrada. Apoi, pe drumul național sau european, nimerești în spatele unui camion care abia se târăște, pentru că fiul sau fiica patronului trebuie să conducă un autoturism personal mai scump decât un camion nou!
Și apoi urmează marcajul cu linie continuă, timp în care nu vine nici măcar o mașină din sens opus. Ușurare: apare linia discontinuă! Dar, odată cu ea, apare și coloana interminabilă. Deci nu sunt condiții să depășești prăpăditul ăla de camion care se târăște cu viteza de oraș.
Și, dacă ai norocul să ai de parcurs un traseu mai lung și să ajungi pe o altă autostradă, constați că tronsonul recent inaugurat a început să alunece.
Sau că ai parte de un ocol pe vechiul drum național, deoarece o porțiune din autostrada cea nouă a trebuit rasă și reconstruită.
Nu-i așa că vedem și partea frumoasă a lucrurilor? Da?! Care?
Că putem face poze cu România pitorească!
Poate că unii au de lucru. Ar fi ceva pozitiv. Dar cu ce preț? Pentru buget, pentru cetățean, pentru șofer, pentru turistul român sau străin, pentru săteanul prin fața casei căruia a fost deviat traficul și a cărui casă s-a fisurat vizibil?
Frumos, nu?! Foarte frumos!
Și costurile cresc, și dobânzile cresc, și leul se devalorizează, și nivelul de trai scade… și autostrada nu se mai termină.
Vreau să conduc noaptea pe o autostradă românească interminabilă, să dau ocol țării fără să ies de pe autostradă, să circul pe câteva raze care o leagă de centrul țării, de Sibiu sau de Brașov…
De la noapte am ajuns la autostrăzi. În America e noapte! Remember? Ring a bell? Liberty Bell?! Graham Bell… și vreun alt Bell, sau Bellu… baronul Barbu Bellu.
Gata, am revenit pe plaiuri mioritice, că tot începe să devină faimoasă oaia…
Noapte. Ceas târziu (Celelalte Cuvinte). Timp.
Tic, tac. Tic, tac. Tic, tac…