Midus

Publicat la 10 martie 2015

În urma ultimei renovări din bucătărie, lustra a rămas aceeași. Probabil că meseriașii au avut nevoie de lumină pe parcursul lucrărilor și, cum nu a deranjat pe nimeni, nici în timpul și nici după terminarea acestora, lustra a rămas la locul său. Nu prea se mai potrivea, dar lumina era numai bună, așa că nu a atras atenția asupra altor caracteristici precum forma, culoarea sau design-ul.

Zilele trecute am hotărât că trebuie schimbată. Lustra va fi demontată, iar o aplică îi va lua locul.

La marile magazine cu obiecte de decorațiuni interioare, electrice, scule, unelte și orice altceva ai putea avea nevoie când îți construiești sau amenajezi casa, poți găsi ceea ce îți trebuie fără prea mare efort. Uneori e greu de ales pentru că sunt mai multe obiecte care s-ar potrivi! Dar am găsit-o pe cea potrivită. Plătită, transportată, livrată, cocoțată pe un dulap în debara până într-o zi în care mă voi putea ocupa să o montez (adică azi).

Hol: circuitul de iluminat întrerupt de la siguranțe. Bucătărie: scara cu 3 trepte, o șurubelniță, lustra demontată, firele în aer. Din nou pe hol: circuitul de iluminat refăcut prin intermediul siguranțelor automate (poate se înnourează subit afară, că doar e miezul zilei (în jur de 3:20 PM)).

A propos de înnourat subit, într-o zi de toamnă în Timișoara, tot în jurul prânzului (a se asocia această noțiune cu ora precizată anterior pentru miezul zilei), cerul nu numai că s-a înnorat brusc, dar a devenit atât de negru încât mașinile au fost nevoite să aprindă faza de întâlnire (încă nu intrasem în UE, iar utilizarea luminilor în timpul zilei nu era necesară). Cerul era ca un disc imens și negru ce se întindea până spre orizont. Deoarece soarele încă lumina puternic la acea oră, o fâșie ca un laser circular sprijinea parcă tot acest disc enorm. Contrastul acesta făcea ca discul să pară mai negru ca smoala.

Admiram fascinat acest spectacol al naturii de pe Podul Tinereții. Culorile toamnei sunt bine cunoscute tuturor, dar oglindite în luciul Begăi sunt și mai… spuneți-le cum vreți: dramatice sau romantice, căci eu nu mă pot hotărî! Nu a durat mult admirația, deoarece o ploaie torențială a reușit să mă ude ca și când aș fi făcut baie îmbrăcat în Bega de lângă mine. Și nici nu terminasem de traversat strada. Norocul meu a fost că destinația îmi era la circa o sută-două sute de metri. Neșansa mea nu a fost această ultimă parte udă, ci faptul că nu am avut un aparat foto la mine (încă nu apăruseră telefoanele cu cameră încorporată; de fapt, atunci apăruseră pagerele! Le mai ține cineva minte?).

Așa că a trebuit să îmi iau toate măsurile de precauție, cu toată paranteza de mai sus…

Hai acum să pregătesc aplica. Desfac ambalajul și țipla de protecție, dau abajurul jos și caut două găuri amplasate la 12 cm una de alta. De ce 12? Pentru că am verificat la o altă aplică să văd la ce distanță sunt diblurile cu care a fost fixată în tavan și am măsurat această distanță. Din multitudinea de găuri prevăzute de fabricant, am identificat două potrivite și le-am marcat cu o cariocă. Am avut grijă să fie poziționate corect și față de intrarea firelor din tavan printr-o gaură mai largă din aplică.

Ridic aplica, mă uit la conector (regletă) și mă opresc. Conector aveam, fire din tavan aveam, dulii erau, dar între regletă și dulii lipseau firele.

Am luat instrucțiunile tipărite pe hârtie lucioasă. Am zâmbit! Trebuia să utilizez fire de o anumită secțiune și să le izolez cu protecția termică furnizată! Mulțumesc! Dar de unde să iau fire? Alt drum, o cheltuială nesemnificativă în plus pentru un metru de fir, că deh, mai puțin nu pot cumpăra, timp pierdut direct proporțional cu distanța până la cel mai apropiat magazin de electrice. Ăsta ar fi scenariul general. Eu aveam niște resturi potrivite prin „atelier”.

Așadar, aplica nu era „plug and play”! Pentru că aici nu e vorba de joacă (play), ci de o treabă de profesionist! De ce ar mai cheltui fabricantul (nu vreau să îi fac aici nici reclamă și nici reclamație) bani pe conductoare izolate (numite „fire” până în acest punct) sau timp cu manopera (tăiere, dezizolare, slăbire șuruburi, introducere capete, strângere șuruburi), când toate acestea se pot transfera către cumpărător? Ce treabă ar mai avea cumpărătorul? Dacă tot și-a luat aplica, să se ocupe de ea! Căci el, producătorul, trebuie să facă profit, să pună la dispoziția cumpărătorilor produse de un înalt standard calitativ, prietenoase cu mediul și care să nu provoace angajaților accidente în procesul muncii! Das Rad der Verbesserung: roata îmbunătățirii (concept Kaizen).

Acum să nu vă așteptați să descriu și cum am dezizolat capetele firelor, dar, dacă vreți, mă puteți întreba. Indiciu: clește dezizolator.

După finalizarea legăturilor, am „scos” siguranțele, am introdus firele din tavan prin gaura din aplică, potrivind și găurile stabilite pentru fixare cu diblurile din tavan, am strâns holzșuruburile, am legat firele la regletă, am înfiletat becurile în dulii, am pus la loc abajurul, am coborât treptele scării (le-am mai coborât și urcat încă o dată), am reconectat siguranțele, am aprins lumina în bucătărie și… misiune îndeplinită cu succes.

Ar mai fi de făcut o precizare legată de becuri. Pe aplică se specifică puterea maximă a becurilor: 42 W în cazul aplicei mele. Întrebare: despre ce tip de bec este vorba? Cu incandescență (nu mă certați! Cele până la 60 W sunt încă acceptate la comercializare în Uniunea Europeană!), cu halogen (puțin mai eficiente decât precedentele), economice tip CFL (compact fluorescent lamp – lampă fluorescentă compactă), sau tip LED (light-emitting diode)?

Așadar, când cumpărați o aplică, nu uitați să cereți și un metru de conductor! Eventual și două becuri, tipul/dimensiunea duliei fiind precizat(ă) pe ambalaj.

Fraza de mai sus nu este o concluzie! Concluzia este că pot vorbi mult și cu multe paranteze! Sau și mai mult dacă aș dezvolta o parte din conceptele sau elementele de mai sus! Și, cum nu vreau să plictisesc auditoriul, am zis că mai bine scriu!