Schimbul de noapte
Marți, 19 iulie 2011
De curând mi s-a sugerat să încep să scriu proză scurtă. Și asta pentru că mă întinsesem prea mult în a-mi spune păsul într-o anumită problemă. Dându-mi seama că spațiul respectiv nu era potrivit (ca dimensiune) pentru romane — nici măcar pentru proză scurtă — am concluzionat rapid ceea ce aveam de spus, urmând apoi să primesc sugestia menționată. Probabil că respectiva persoană a fost bine intenționată, dar chiar și acest gen literar presupune o anumită înclinație către literatură, o anumită tehnică, un anumit stil și, nu în cele din urmă, se presupune că trebuie să ai ceva de spus.
Ei bine, nu sunt sigur că vreau să mă ocup de proză scurtă (cel puțin din motivele de mai sus), dar acum nu am somn. Sunt în concediu, dar de peste opt ani lucrez în ture, sau schimburi, cum le numesc unii. Turele noastre au o succesiune bine stabilită. Există chiar și un coleg care, de fiecare dată când unul dintre noi este în concediu, în delegație sau are o anumită problemă care îl ține departe de serviciu, îi preia tura. Când cel plecat se întoarce, revine în tura sa, urmând să efectueze în continuare același ciclu de ture.
Așa cum spuneam, sunt în concediu și acum, dacă aș fi fost la serviciu, aș fi fost în tura de noapte. Cum organismul meu a „simțit” și s-a adaptat ritmului turei mele, acesta își continuă mersul, nestingherit de faptul că, la sfârșitul anului trecut, conform politicii firmei la care lucrez, mi-am programat o parte din concediul de odihnă din acest an la sfârșitul lunii iunie…
În urmă cu ceva timp mă aflam într-o situație similară (numai că nu eram în concediu) și, pentru că m-am gândit la insomnie, am apelat la internet, cea mai rapidă sursă de informații pentru a mă documenta despre acest subiect. Am spus „cea mai rapidă sursă”, nu cea mai veridică. Din legătură în legătură (ar trebui să folosesc termenul link) am ajuns la termenul englezesc pentru ceea ce cred că pățesc eu acum și anume „shift work sleep disorder” (SWSD), adică dereglări ale somnului (sau insomnii) cauzate de lucrul în ture. Această dereglare nu a fost îndeajuns studiată nici măcar în State, acolo unde se efectuează tot felul de experimente, studii și cercetări. Analizele s-au concentrat pe cei ce lucrează câte patru sau cinci nopți consecutiv. Dintre concluziile studiilor am reținut faptul că cei ce lucrează în schimburi pot deveni irascibili (nu încercați să mă verificați). Existau și câteva propuneri de remediere a acestei dereglări sau a acestui tip particular de insomnie, dar acestea nu sunt soluții practice, astfel că nici măcar nu le voi menționa.
Unul dintre colegii mei, cu vechime mult mai mare decât a mea, a precizat că un dezavantaj al lucrului în ture este socializarea, mai exact ruperea relațiilor cu prietenii datorită faptului că sfârșiturile de săptămână sau după-amiezile, când există posibilitatea întâlnirilor cu aceștia, sunt ocupate de ture…
Un alt coleg mi-a spus că și-a pierdut răbdarea de a mai citi așa cum o făcea înainte de a lucra în ture. Mi-a confirmat că nu sunt singurul.
Lucrul în ture într-un sistem cu un regim „semi-militarizat”, cum este numit de unii sistemul din care face parte și firma la care lucrez, un sistem cu o ierarhie bine pusă la punct și în care dispozițiile se execută imediat ce au fost primite, după care se confirmă efectuarea lor, mi-a schimbat oarecum și viața particulară. Astfel, dacă îmi spui că mâine ne vom întâlni sau mă vei suna la o anumită oră, iar după două-trei minute nu ai apărut sau nu ai sunat, atunci încep să-mi pierd răbdarea… Prea multă disciplină nu e bună. Poate doar în armată…
Nu vreau să se înțeleagă că nu îmi place să lucrez în ture! Pentru mine, acest regim constituie un avantaj, pentru că încă din adolescență preferam să mă culc mai târziu decât cei de vârsta mea. De fapt, nu aș numi-o preferință. Pur și simplu adormeam mai târziu. Cu timpul, această oră de somn a început să devină obișnuință pentru organismul meu, astfel încât acum singurele ture care mă deranjează sunt cele de dimineață. Asta pentru că doar două zile din zece trebuie să mă trezesc devreme, în situația în care în celelalte opt mă trezesc fără alarmă de la ceas. Mai mult, în alte două dimineți, când lumea pleacă la serviciu, eu ajung acasă și, tacticos, îmi iau pijamaua și mă culc! Dorm exact opt ore, cât a durat tura de noapte. Cum după opt ore de somn urmează șaisprezece ore care să completeze „ziua” de douăzeci și patru de ore, faceți un calcul să vedeți cam când ar trebui să mă culc din nou! După două astfel de zile, bioritmul este complet dereglat și lucrătorul în ture încearcă să revină cu el la „normal”. Mult succes! i-aș spune, dar după ce se va chinui vreo câteva zile va trebui să o ia de la început, așa că mai bine nu mai reglează nimic! Acesta este și motivul pentru care eu niciodată nu am încercat să mă forțez să adorm atunci când nu îmi este somn (deși pentru cel ce nu lucrează în ture ar fi ora obișnuită de somn).
Deoarece nu am analizat și nici nu voi analiza modul în care colegii suportă lucrul în ture, nu pot spune decât că unul dintre „somniferele” mele este internetul. Dacă vă ajută în vreun fel această informație, nu pot decât să mă bucur! Și pentru că am folosit această modalitate de exprimare, „nu pot decât să mă bucur”, vreau să precizez că unii au fost deranjați când am folosit-o, dar vă asigur că este utilizată ca atare, fără nicio intenție de a leza sentimentele cuiva!
Și, ca să închei, voi aminti ceea ce a spus un fost coleg de facultate care a ocupat o funcție similară în tură și care a renunțat după doar câțiva ani (circa cinci ani): m-am gândit înainte de toate la sănătatea mea!