Six Degrees of Inner Turbulence

Publicat la 6 noiembrie 2017
Am făcut pozele, dar nu-mi aduc aminte în care dintre postări trebuia să le inserez. Le… ce le fac?! Le pun aici? Le las aici? Le postez aici? Mă gândeam dacă „le arunc” nu e prea nepotrivit ca gest.

Asta ar merge atunci când vii de afară, unde viscolul își face de cap într-o iarnă geroasă, intri pe ușă și dai de căldură, îți dai jos mănușile și le arunci pe comoda de la intrare sau pe băncuța de lângă cuier, îți dai jos hanoracul cu gluga aceea mare, care îți lasă doar nasul în bătaia vântului tăios…

Și îl agăți în cuier, respiri ușurat și te lași copleșit de căldura din casă, iar moleșeala plăcută care te cuprinde te face să uiți aproape imediat de iarna grea. Da, așa mai merge cu aruncatul…

Iarna grea. Nu-mi aduc bine aminte dacă a fost grea ori ba, dar geroasă a fost sigur! Atât timp cât Dunărea a înghețat pe sute de kilometri, de la un mal la altul, atât timp cât podul de gheață se refăcea imediat după ce spărgătoarele de gheață își făceau de cap prin port, crezând că se pot pune cu elementele naturii (the elements), e clar că a fost un ger cumplit.

Dar nu-mi aduc aminte decât fascinația ineditului, încântarea — ce s-or mai încrunta cei care or fi avut de suferit de pe urma nămeților, troienelor, viscolului și înghețului, uitându-se urât la mine, chiar dacă aici nu am nici măcar o față afișată! — dată de șansa de a poza Dunărea cea albastră în straie de duminică!

Era februarie 2012. 2012 și Six Degrees. Numere și litere, Brojke i slova, o emisiune de pe timpuri de la televiziunea iugoslavă. La partea cu literele nu m-am uitat atent, vocabularul limbii sârbe fiind și atunci, ca și acum, sub un minim decent. La numere, însă, îmi încercam și eu viteza. Six e foarte ușor de obținut din 2012, o soluție fiind: 2 + 0 = 2; 12 / 2 = 6. Cam în asta consta concursul: să obții un număr tras la sorți din niște cifre scoase și ele cam tot la întâmplare.

Ce mi-o fi venit cu iarna, când nici toamna nu-i trecută?