Surpriza din ținutul secuiesc
20 ianuarie 2012
Cred că pe undeva am scris că am terminat facultatea la Timișoara. Timișoara, scânteia evenimentelor din decembrie 1989, Timișoara cu maghiari, germani, sârbi…
Doi maghiari (sau unguri, după cum doriți), unul din Sighetul Marmației, altul din Bocșa, mi-au fost colegi de cameră în cămin. Și ne-am înțeles foarte bine în românește. Alți maghiari (inclusiv din Harghita și Covasna) mi-au fost colegi de an sau de grupă. De asemenea, ne-am înțeles foarte bine. Am învățat chiar și câteva cuvinte de bază în ungurește, precum și pronunția unor grupuri de litere și a literelor cu diacritice.
Mai ales atunci când înțelegeau cuvintele (nu vreau să fiu răutăcios, dar, de exemplu, Mihaly G. învățase româna ca pe o limbă străină până la liceu, așa că uneori ne înțelegea mai greu, în special când vorbeam prea repede; altfel, un tip deosebit de inteligent).
În fine, nu țin minte niciun eveniment neplăcut legat de conflicte interetnice cât timp am stat în Timișoara.
Răsfoind câteva articole pe Deutsche Welle, am dat și de un material despre locuitorii maghiari din Harghita și Covasna și despre opiniile lor privind autonomia Ținutului Secuiesc, care întărea ceea ce am scris mai sus. Surprins, plăcut, postat! Se intitula „Surpriza din Ținutul Secuiesc”.
Ca să termin într-o notă amuzantă, iată o conversație cu Mihaly G.:
— Măi, Mihaly! Ce înseamnă „nem tudom”? — Nu știu! — Cum nu știi, că e în ungurește? — Păi nu știu înseamnă!*
*Nu am pus ghilimele la „nu știu” pentru că așa a sunat exprimarea lui!