Zbor peste Long Island
Publicat la 2 iulie 2017
Mi-a atras atenția descrierea de pe coperta a patra și cele câteva cuvinte de pe îngusta copertă a treia. Am cumpărat-o pentru că în vara aceluiași an zburasem peste Long Island. Am văzut titlul, mi-am amintit de minunatul concediu pe coasta de est, am citit descrierea și am cumpărat-o.
A urmat lectura. Nu imediat, ci la vreo lună distanță.
Primele pagini, nostime, amuzante, au făcut lectura plăcută și rapidă. Primele zeci de pagini.
Până pe la pagina o sută, când boala asta de care mă ciocnesc mereu în stânga și-n dreapta a apărut și aici. Boala asta care ba mi-a răpit o colegă, ba mi-a ținut un coleg în comă, până a trecut în neființă, ciopârțește trupul unei rude, operate în cursul unei zile de luni, îi răpește timpul unei prietene și îi întinde nervii la maximum.
La un moment dat vom ajunge să o considerăm stare de fapt, o situație cotidiană. Va ajunge să ne decimeze mai ceva decât războaiele.
După ce dai de boala asta și în cartea pe care o credeam ușoară, de lecturat toamna sau primăvara, când ziua nu e atât de lungă și te îndeamnă la lectură, ajungi, după alte zeci de pagini — mai puține de data asta — să te obișnuiești cu ideea. Dar tocmai atunci afli de finalul tragic și de cauzele tulburătoare ale acestuia, al unui alt personaj al romanului.
Din nou regrete. Din nou pus pe gânduri. Din nou futilitatea planurilor și a gândurilor de viitor.
Ce rost au toate acestea? What are we living for? se întreabă și cei de la Queen…
Răspunsul este poate de găsit printre celelalte secvențe din viața naratorului și din viețile celor din jurul său.
De pe la jumătate, cartea devine parcă mai greu de citit. Citesc parcă mai puține pagini până să o închid și să o așez ordonată pe noptiera de la capătul patului, alături de unele cărți sau deasupra altora. Toate celelalte își așteaptă rândul.
Toate, mai puțin una pe care nu o voi citi integral niciodată, dar care mă luminează din când în când: un dicționar Larousse de prin anii ’60, cu coperta pânzată, cenușie, cu o supracopertă lucioasă și galbenă, cam roasă pe la colțuri și lipită pe alocuri, și cu un semn de carte verde, cu o terminație în formă de arc gotic, frânt, pe care o fetișcană suflă într-o păpădie zicând:
Je sème à tout vent.
21 martie 2017, 02:17