Midus

Publicat la 27 octombrie 2016

În secolul al XXI-lea, în orașul de provincie cu industrie pe cale de dispariție, lipsit de căldură și de apă caldă, și fără perspective de a le redobândi în această iarnă, dar cu hipermarket-uri care atrag cumpărători până și de pe celălalt mal al Dunării, iată că a apărut o librărie! Când am intrat fără o listă clară de cumpărături în (mini-)mall-ul severinean, imediat pe dreapta, am remarcat firma cea mare și roșie cu înscrisuri albe, diverta. De obicei folosesc intrarea dinspre sud, așa că stânga și dreapta, intrarea și ieșirea, sunt repere relative, deci nu vă bazați pe indicațiile mele de orientare. Cât despre remarcarea firmei, putem spune că ea mi-a atras atenția, nu neapărat că am remarcat-o eu.

În câțiva pași am ajuns în fața ușilor mari, de sticlă, larg deschise. Am avut tendința de a face o poză, dar nu am făcut-o (poate mâine, poate într-o altă zi…). Cel mai probabil pachetele surpriză gen „blind date with a book” aflate pe o masă la intrare, un concept nou la diverta, așa cum mi-a spus doamna amabilă de la librărie, m-au făcut să mă îndrept spre ele în loc să mai caut telefonul căruia să-i activez camera foto. Sesiunea foto am lăsat-o pentru mai târziu.

Publicat la 28 octombrie 2016

„Când lipsește ceva, soluția constă în a transforma absența în subiect.” Dunia.ro

Aspectul acesta punctat de Dunia m-a trimis cu gândul către o serie de bloguri care abundă în subiecte. Să le lipsească oare atât de multe celor ce le gestionează? Este oare această remarcă valabilă și în cazul relațiilor interumane? Dacă lipsa ori absența unei persoane o transformăm în subiect, ajungem la ceea ce, în mod popular, se cheamă bârfă? Sau poate că lipsa ori absența unei persoane transformă așteptarea în neliniște. Dar, pentru că nu mă pricep la acest domeniu, la această ramură legată de vibrațiile interioare, mă opresc în a mă lansa în cine știe ce false teorii și rămân doar la a-mi pune niște întrebări.

Publicat la 31 octombrie 2016

Este foarte important faptul că România vrea să ajute Republica Moldova din punct de vedere energetic. Am aflat (de la postul meu preferat de știri) că acolo sunt familii care dau între un sfert și o jumătate din venit doar pentru factura la energie. Sau sună mai grav așa: factura de energie ajunge chiar și până la jumătate din venitul unei familii. Într-adevăr, România dispune de resurse energetice cu care fie nu știe ce să facă, fie nu mai are ce să facă, industria, inclusiv (sau mai ales cea) energofagă, fiind în zilele noastre transformată (de alții) în oțel, evident prin filiera fierului vechi. Da, mult fier vechi.

Așadar avem resurse și vrem să avem grijă de frații moldoveni de peste Prut. Lăudabilă inițiativa aceasta energetică, inițiativă ce face ca banul să se învârtă, deci, din nou, e de bine: energetic, economic, social și, de ce nu, politic (politică regională).


Publicat la 23 noiembrie 2016

În trecut am donat de vreo două ori, când mi s-au adresat niște colegi în acest sens, pentru rude de-ale lor sau de-ale apropiaților lor. Cu mai bine de un an în urmă am decis că trebuie să fac acest gest mai des. Tragedia de la Colectiv m-a determinat să merg la Centrul de transfuzie sanguină.

Nici atunci și nici la următoarea donare nu am știut de existența Carnetului donatorului de sânge (da, în poză scrie cu „î din i”, iar eu scriu cu „â din a” 😄).

La ultima donare am cerut și eu să mi se dea Carnetul donatorului de sânge! Da, donasem din nou!

Publicat la 12 decembrie 2016


Starea fizică, starea spirituală, starea emoțională pot, împreună sau separat, influența modul în care percepem o anumită carte. Ba chiar și trecerea timpului, după lecturarea ei, ne poate modifica perspectiva sau chiar hotărârea de a o reciti.

În timp ce citeam rândurile articolului „Cărți abandonate (2)”, de pe blogul Cărți ce tind spre infinit, al autoarei Ana-Cristina Vîntură, mă gândeam la influențele diverselor stări asupra lecturii, așa că, după ce am terminat de lecturat articolul menționat, am lăsat în zona de comentarii o părere cu care am început această postare sub formă de citat.

Publicat la 8 decembrie 2016


În ultima vreme nici prea multe filme nu am mai văzut, nici prea multe pagini nu am prea citit. Poate că vremea e de vină. Sau o fi programul?! Poate-s amândouă, cu câte un pic de (lene, am vrut sa scriu lene) visare (da, mai bine sună visare).

Totuși, noaptea trecută am reușit să mai citesc câteva pagini din Tuareg, iar astă seară să termin de vizionat filmul În secret. Despre Tuareg voi scrie probabil pe larg într-o altă postare, așa că deocamdată voi scrie câteva rânduri despre film.


Publicat la 10 decembrie 2016

Am impresia că timpul este o obsesie pentru aceia care consideră că acesta nu mai poate fi recuperat. Tocmai am spus cuiva: „toate la timpul lor”.

Oricât ai vrea să valorifici fiecare clipă, să faci astfel încât să nu pierzi nici măcar o secundă, sunt sigur că nu vei reuși! (Eu așa cred, nu mi-o lua în nume de rău dacă tu crezi contrariul!)

Publicat la 14 decembrie 2016

De obicei, luna plină, strălucitoare și elegantă așa cum este în noaptea asta senină și la fel de rece ca senzația vizuală a unui metal lucios, nu îmi deranjază programul de somn.

Dar sunt și situații în care sfârșitul unei zile, unei zile fără cine știe ce activitate fizică, te prinde destul de odihnit. Ei, acum avem o problemă cu somnul! Asta mi se întamplă mie acum! Christian este obosit, dar observ că stă cu ochii în tavan…

Este ora unu noaptea când mă duc la culcare. Mă uit la tavan, sunt obosit, relaxat, dar și entuziasmat, așteptând cu nerăbdare să văd ce-mi va aduce săptămâna care urmează.

Christian Grey – Grey – Cincizeci de umbre ale lui Grey – Versiunea lui Christian