Publicat la 10 martie 2015
În urma ultimei renovări din bucătărie, lustra a rămas aceeași. Probabil că meseriașii au avut nevoie de lumină pe parcursul lucrărilor și, cum nu a deranjat pe nimeni, nici în timpul și nici după terminarea acestora, lustra a rămas la locul său. Nu prea se mai potrivea, dar lumina era numai bună, așa că nu a atras atenția asupra altor caracteristici precum forma, culoarea sau design-ul.
Zilele trecute am hotărât că trebuie schimbată. Lustra va fi demontată, iar o aplică îi va lua locul.
Read more...
Publicat la 2 august 2015
Unul dintre bunicii mei a fost dentist. Tehnician dentar. La un moment dat a avut o problemă la o măsea, dar, ca orice meseriaș care se respectă, nu s-a îngrijit de propria-i problemă. A așteptat să-i treacă, dar problema, dimpotrivă, s-a agravat. Și asta atât de mult, încât a ajuns la maxilo-facială la Timișoara, unde și-a lăsat o bucată de maxilar! Povestea asta nu o spun ca să mergeți din când în când la stomatolog, deși e recomandat. De fapt, nu e o poveste, ci un fapt petrecut în urmă cu mai bine de 30, ba chiar 35 de ani. Pe vremea aceea eu eram elev și nu aveam un domn învățător, ci un „tovarăș” învățător.
Altă dată, în aceleași vremuri, într-un tramvai, o tânără a făcut atent un milițian că ocupa un loc pe scaun în timp ce o bătrână stătea în picioare. I s-a adresat cu „tovarășe milițian”. Am admirat curajul tinerei de a înfrunta autoritatea!
Read more...
Publicat la 9 noiembrie 2015
Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea.
Există o excepție: groparii!
Publicat la 17 noiembrie 2015
Cu o mică excepție (postarea anterioară), am constatat că nu am mai scris pe acest blog de la sfârșitul lunii august. După câteva încercări în care nu am adăugat nici măcar un cuvânt, nici la titlu, nici în corpul textului, m-am hotărât să preiau aici un comentariu pe care l-am scris în data de 6 noiembrie, ca reacție la evenimentele tragice de la „Colectiv”.
Iată-l în continuare.
Read more...
Publicat la 17 aprilie 2016
Vânătorii de zmeie – Khaled Hosseini
Editura Niculescu
Este o carte excepțională! Dacă la început am mai lăsat-o din mână, părând a fi o lectură ușoară, cu o acțiune lejeră, la un moment dat totul a luat o întorsătură la fel de bruscă precum evenimentele ultimilor patruzeci de ani din istoria Afganistanului!
Sunt multe de spus despre carte, dar orice aș fi scris nu ar fi putut reprezenta o recenzie care să se ridice la înălțimea cărții, așa că m-am abținut.
Read more...
Publicat la 20 iulie 2016
Cu ceva timp în urmă, am întâlnit o dilemă-provocare interesantă, legată de curaj:
Spune-mi de poţi, ce e curajul.
— Platon
Primul gând-cuvânt a fost Madness, apoi, imediat, m-am gândit la „curaj nebun”.
Și apoi a urmat muzica; mai exact, piesa Courage a celor de la ManOwaR. Iar versurile melodiei includ cuvinte precum bătălii, încredere, inimă, suflet, victorie!
Battles are fought by those with the courage to believe
They are won by those who find the heart
Find a heart to share
This heart that fills the soul will point the way to victory
Read more...
Publicat la 7 septembrie 2016

Să fi fost zi, să fi fost seară?!
Să fi fost aievea, să fi fost vis?!
Să fi fost albul, sau poate cenușiul?!
A fost și zi, a fost și seară…
A fost aievea, a fost și vis…
A fost și alb, a fost și cenușiu…
Va mai fi o zi, va mai fi o seară.
Va fi aievea, va fi și vis.
Va fi alb, va fi și cenușiu.
A fost și va mai fi!
La fel sau altfel…
Va mai fi…
Publicat la 10 septembrie 2016

Uneori (abia dacă) îți dai seama cât de mult fac alții pentru tine. Alteori, când asta se întâmplă, realizezi (poate) cât rău le-ai provocat (voit sau nu). Numai că atunci când îți dai seama de toate astea, ei bine, este prea târziu. Ceilalți (sau unii cel puțin, și în special cei care contează cel mai mult) nu vor privi cu ochi buni atitudinea ta, acțiunile tale, iar iertarea lor nu va veni. Iar dacă va veni, este pentru că tu însemni prea mult pentru ei. Oricum, acea iertare nu va fi deplină. Deplinătatea ar însemna ștergerea amintirilor, iar asta nu se poate întâmpla!
Read more...

Publicat la 4 octombrie 2016
Această cafea instant m-a ținut treaz într-una dintre sesiunile mai dificile din timpul facultății. O linguriță din această cafea o preparam cu ajutorul a 13 picături de apă și o linguriță rasă de zahăr. Mai multe picături de apă nu permiteau cremei să se formeze, iar mai puține închegau zahărul și cafeaua pe linguriță, obținerea cremei fiind imposibilă.
Read more...
Publicat la 18 octombrie 2016
Poate că într-o zi avea să o vadă. Între timp însă, atâtea luni prețioase își urmau cursul, irosite! (pag. 41)
— Tu unde o să dormi? întrebă Port.
— Aici, pe jos, lângă tine, spuse ea. (pag. 190)
De ceva vreme am început să îmi notez propoziții, fraze, paragrafe din cărțile pe care le citesc. Uneori acestea ajung în postările de pe blog. Spre deosebire de alte cărți, am constatat că Ceai în Sahara a umplut foarte multe rânduri în fișierul cu citate.
Read more...