Publicat la 18 februarie 2017
Timișoara. Oraș studențesc. AD 199x. Eu. Student. Vârsta: 2x-1. Complexul studențesc. Holul unui cămin.
Împreună cu un prieten mă îndrept spre camera altor colegi și prieteni. Meci de baschet în NBA. Ora târzie, că, deh, meciul e în America… Cioc, cioc, deschidem ușa și intrăm. Singura lumină din camera mică, în care erau deja trei amatori de baschet, este cea a televizorului sport. Cei trei, înghesuiți în colțul patului opus colțului camerei în care era așezat, pe o măsuță, televizorul, își îndreaptă privirile către ușă.
Read more...
Publicat la 2 martie 2017
Mă gândesc de cele mai multe ori la scris ca la o artă. Ceea ce scriu eu aici sau prin alte părți nu este nici pe departe artă, ci un alt mod de a mă exprima, un mod de a face uneori ceva cu timpul liber.
Multă lume scrie pe blog. Anii trec rapid, iar evoluția tehnologiei, în special în zona echipamentelor de calcul și a comunicațiilor, a făcut ca accesul la instrumentele necesare să fie din ce în ce mai ușor.
Și uite așa m-am abătut de la subiect — nu că aș avea o direcție foarte clară, dar intenționam să mă orientez spre scris — către tehnologie și marketing.
Revin.
Scrisul ar trebui să fie, poate, treaba absolvenților de litere și a pasionaților de literatură. Dar sunt și alții care vor să scrie sau simt că prin scris se exprimă mai bine decât prin alte metode de comunicare.
Rezultatul? Uneori remarcabil. Alteori apreciat.
Read more...
Publicat la 2 iulie 2017
De scris. Descris.
Am remarcat o marcă de instrumente de scris care te duce cu gândul la o descriere, dar al cărei nume nu te îndepărtează de instrumentele pe care le produce.

Acum am de scris. Așa am convenit: vorbim mai puțin și scriu mai mult.
Cam dificilă această situație în care eu trebuie să vorbesc mai puțin. „Mai puțin înseamnă mai mult”, atât în sensul minimalismului arhitectural, cât și în situația de față: să tac mai mult.
Read more...
Publicat la 2 iulie 2017

Mi-a atras atenția descrierea de pe coperta a patra și cele câteva cuvinte de pe îngusta copertă a treia. Am cumpărat-o pentru că în vara aceluiași an zburasem peste Long Island. Am văzut titlul, mi-am amintit de minunatul concediu pe coasta de est, am citit descrierea și am cumpărat-o.

A urmat lectura. Nu imediat, ci la vreo lună distanță.
Primele pagini, nostime, amuzante, au făcut lectura plăcută și rapidă. Primele zeci de pagini.
Read more...
Publicat la 25 august 2017
Am citit odată că rock ‘n’ roll se referă la sex, că e despre sex. Pur și simplu. Sex, drugs and rock ‘n’ roll: un concept circular, o stare de spirit, un mod de viață, o generație și încă una și, iată-mă și pe mine prins în acest miraj de alb lăptos, de fum amețitor, de sunet intens, de amorțeală și timp fără înțeles, de viteză supersonică și de ochi roșii care se zgâiesc în infinitul aceluiași timp sau al timpului de odinioară.
Rock. O stâncă, un cuvânt puternic. Muzică, acorduri vibrante, rezonanță cu eul visător, cu eul plin de dorință sau cu cel latent. Piatra de temelie a unui gen dur, hotărât, care poate urca spre zone acustice mai înalte sau poate coborî în cele mai grave și mai întunecate registre, combinând furii învăluitoare cu înălțimi amețitoare.
Read more...
Publicat la 29 august 2017
Timpul s-a născut odată cu Marea Explozie, cu Big Bang-ul.
Până atunci a fost probabil un singur element ce umplea spațiul de astăzi al universului cunoscut și necunoscut: întunericul. Apoi, după explozia primordială, totul în jur a devenit orbitor. Și, pentru că era foarte mult loc pentru foarte multă lumină, ce fusese concentrată într-un bulgăre la fel de negru precum întunericul din jur a început să înlocuiască întunericul într-un ritm amețitor.
Read more...
Publicat la 4 septembrie 2017
După ce vei termina cartea asta, te vei gândi mult timp la ea!
Life is strange! Ciudată de-a dreptul!
Noi trăim într-o zonă de graniță între cultura orientală și cea occidentală, iar alte culturi ni se par stranii. Făcând abstracție de cultură, căile noastre în viață sunt uneori atât de străine, par atât de diferite față de tot ce am străbătut până la un moment dat, încât pur și simplu nu mai știm cum trebuie să mergem, ca și când am fi uitat să pășim.
Putem să ne arătăm mai precauți sau putem să ne lăsăm în voia sorții și să mergem mai departe, ca și când am fi „puțin luați” (Florian Pittiș – o traducere aproximativă pentru „drogați” a versului lui Bob Dylan, „everybody must get stoned”).
Publicat la 19 septembrie 2017
Când spun călătorii, mă refer la acțiuni, nu la persoane. Precizarea este futilă, după cum vă veți da seama, dar am vrut să lămuresc încă de la început unde trebuie pus accentul.

Călătoriile sunt călătoriile mele, așadar mă voi referi la ele. Și nu, nu sunt două versuri, pentru că… pentru că nu în versuri vreau să povestesc câte ceva din călătoriile mele. Cândva am câștigat o carte răspunzând unui sondaj legat de tema sau subiectul ce urma să fie abordat în postările ulterioare de către o persoană activă pe blog. Furând ideea (vai mie, ce am ajuns să spun!), am de gând să pornesc de la o listă de destinații prin care am ajuns.
Read more...

Publicat la 21 septembrie 2017
Ca să fii liber, ca să te simți liber, trebuie să te fi născut liber. Altfel, orice tentativă de a te comporta ca un om liber este sortită eșecului.
Eu nu numai că nu m-am născut liber, dar majoratul l-am sărbătorit în aceeași societate distopică în care m-am născut. Comunismul e bun doar în teorie; altfel, s-a dovedit că, pe termen lung, este o catastrofă socială!
Aaa! Vă e dor de construcții megalomanice? Îmi pare rău pentru voi! Mie nu! Doar anumite construcții trebuie să fie cu adevărat mari, dar cele care sunt mari doar de dragul conducătorului iubit sau pentru a-i satisface orgoliul, ei bine, acelea nu ar trebui să existe.
Read more...
Publicat la 25 septembrie 2017
Aseară, la o petrecere, am fost prezentat și poftit alături de niște bloggerițe simpatice. Cum s-o fi întâmplat ca toate să scrie despre modă, iar eu să nu am nici măcar o singură postare despre modă?! Bănuiesc că nu putem scrie toți într-o singură direcție. M-au întrebat despre ce scriu. Și? Despre ce scriu? Începusem să dau din colț în colț pentru că eu nu găseam un singur cuvânt, așa cum aveau ele: modă.

Am tras aer în piept (era din plin, căci petrecerea a fost în grădină; era seară, iar aerul era răcoros, deci numai bun) și am răspuns: despre timp! Timpul a fost prezent în câteva postări pe care eu le consider bune. Și apoi le-am mai spus despre ce îmi mai aminteam că aș fi scris pe celelalte bloguri: fotografie și natură, concerte și muzică, filme și călătorii, cărți și gânduri…
Read more...